În mijlocul toamnei târzii, când vânturile lumii par a-și împărți între ele puterea, un zvon a trecut peste ocean: Statele Unite, îndelung păzitoare ale rânduielilor lumii, au dat voie cumpărătorilor să bată la porțile Lukoilului și să vorbească despre averile sale risipite prin țări străine.

Căci peste Rusia s-a abătut furtuna sancțiunilor, iar Lukoil, simte cum îi tremură ramurile în vântul geopolitic ce nu se mai potolește.

Departamentul Trezoreriei, a dat voie până la mijlocul lui decembrie ca neguțătorii lumii să poarte vorbe și înțelegeri cu Lukoil, dar nu oricum: orice vânzare să fie ruptă fără legătură, fără umbră, fără întoarcere — de izvorul ei rusesc.

Iar banii să fie așezați într-un cont escrow — un lăcaș financiar păzit de o terță parte neutră, unde sumele rămân zăvorâte până la împlinirea tuturor condițiilor unui contract (incetarea sanctiunilor)

Și-n vreme ce lumea se clatină între războaie și prețuri ale petrolului, România — așezată la porțile Dunării și vegheată de Carpați — își privește cu îngrijorare vecinii și drumurile lor de energie.

Căci rafinăria Petrotel-Lukoil de la Ploiești, odinioară un mândru atelier al focului românesc, a rămas prinsă între sancțiuni și trebuințele poporului. Peste câmpurile Prahovei, unde altădată ardeau flăcările discrete ale sondelor, s-au așezat întrebări grele.

România, dependentă încă de mersul petrolului și al gazelor, privește la Bulgaria, unde rafinăria Burgas a fost pusă sub ocrotirea statului, și se întreabă ce cale va urma ea însăși dacă furtuna se va ascuți.

Se spune că firme americane, ca un soi de cavaleri moderni, privesc spre aceste comori ale Lukoilului — rafinării, câmpuri de țiței, porturi și stații răspândite prin lume.

Carlyle, cu putere și renume, ar fi gata să cumpere, iar alți jucători, precum Shell sau KazMunayGas, își trec degetele peste hărți, cântărind dacă merită să se avânte în această nouă epopee petrolieră.

Lukoil, cu rădăcini până în Kazahstan, Uzbekistan, Africa și chiar Americi, pare un colos obosit, cu ramuri multe, dar slăbite de furtună. Iar averea sa, estimată la vreo 22 de miliarde de dolari, devine prada cea mare pentru cei care știu să vâneze în tăcere.

Astfel se scrie istoria lumii moderne — nu cu pana poetului, ci cu decrete, sancțiuni.

Dar în această poveste cu oțel, petrol și putere, România privește atent, ca o țară mică dar mândră, ce știe prea bine că lumina ei economică depinde de focuri nestinse prin rafinării și porturi.

Și-n timp ce Statele Unite deschid calea tratativelor, iar Europa își ține răsuflarea, Carpații rămân neclintiți — martori la încă un capitol din istoria ce trece peste noi ca un vânt rece de noiembrie.