Zi după zi, economia României se zbate sub greutatea unor incertitudini, asemenea unui om care poartă un sac de piatră în inimă. După un 2024 lipsit de strălucire, anul 2025 se ivește ca o dimineață rece, dar încă vie: construcțiile, agricultura și serviciile se ridică anevoios din amorțeală, împinse nu de vreo forță triumfală, ci de o dorință sfioasă, de renaștere lentă. Cu toate acestea, umbrele nu dispar — tarifele americane, volatilitatea politică internă și fiscale macină elanul exporturilor și al investițiilor, iar consumul pare să tremure sub povara acestui fior al nesiguranței.
Produsul Intern Brut real este estimat să crească doar cu 0,7% în 2025, o cifră modestă, abia o licărire de lumină în întunericul fiscal. În 2026, creșterea ar putea atinge 1,1%, iar în 2027, când politicile de consolidare financiară se vor mai domoli, poate urca spre 2,1% — un mic răsărit după o noapte lungă.
Dar prețul acestei renașteri nu este mic: inflația se reaprinde — 6,7% în 2025, urmează un ușor recul la 5,9% în 2026, iar abia în 2027 ar putea coborî spre 3,8%.
Este o cursă dură: costul vieții crește, iar statul, în efortul său de a-și echilibra finanțele, îngheață salariile și pensiile, intensifică taxele – o disciplină severă, impusă pentru a redresa echilibre fragede.
Piața muncii nu scapă de răcire: rata șomajului urcă spre 6,1% în 2025, dar se prefigurează o ușoară redresare la 5,8% în 2026 și 5,6% în 2027, pe fondul unei moderații a creșterii salariale și a unei stabilizări a încrederii investitorilor.
Deficitul bugetar, începe să se micșoreze încet: de la -9,3% din PIB în 2024, previziunile merg spre -8,4% în 2025, -6,2% în 2026 și -5,9% în 2027, pe drumul austerei consolidări fiscale.
În paralel, datoria publică urcă, ajungând la aproximativ 62,7% din PIB în 2027.
În fine, contul curent al României, se preconizează că se va restrânge ușor — dar nu dispare: de la un deficit de -7,9% din PIB în 2025, prognozele indică -6,4% în 2026 și -6,0% în 2027.