POIANA BRAȘOV — Într-o poiană izolată de la poalele Postăvarului, unde aerul are prospețimea tăioasă a dimineților de munte, un grup de zece executivi din industria de publicitate și IT stau ghemuiți în jurul unei tufe de măceș. Nu caută semnal pentru telefoane, ci ingrediente pentru cină.

Radu S., un arhitect care poartă o pereche de ghete din piele de bizon de 1.200 de euro, examinează cu o lupă profesională o ciupercă sălbatică. „Supermarketul este o formă de alienare”, șoptește el, în timp ce pune ciuperca într-un coș împletit manual din răchită ecologică. „Acolo ești un simplu consumator. Aici, sunt un prădător. Un prădător care apreciază designul scandinav.”

Privarea, dar pe abonament premium

Această mișcare transformă supraviețuirea într-un serviciu de lux. Participanții nu culeg plante pentru că le e foame, ci pentru că senzația de foame a devenit o raritate scumpă într-o lume în care mâncarea vine prin curier.

„Nu este vorba despre supraviețuire în sensul brutal”, explică Clara D., organizatoarea acestor expediții. Ea poartă o curea tactică vegană, dotată cu senzori care măsoară nivelul de cortizol al purtătorului în prezența urzicilor. „Clienții nu vor insecte sau frig; vor adrenalina culesului urmată de un duș cu pietre vulcanice și așternuturi fine. Este natură, dar filtrată și controlată.”

Antropologia pădurii și trusoul tehnologic

Lângă o rădăcină de brusture, Anca T., consultant în „sustenabilitate gourmet”, își ajustează o jachetă din materiale tehnice care, după cum afirmă producătorul, „respiră mai bine decât posesorul ei”. Ea refuză să culeagă o plantă până nu îi verifică „certificarea emoțională” printr-o aplicație care rulează pe un ceas de titan.

„Există o etică a culesului”, spune Anca, în timp ce îndepărtează cu grijă pământul cu o pensulă din păr de veveriță. „Dacă rădăcina nu a fost extrasă cu o stare de spirit pozitivă, gustul va fi compromis de stresul plantei. Este un transfer de energie, nu doar o achiziție.” Pentru Anca și ceilalți, prețul nu mai este afișat pe etichetă, ci în efortul simbolic de a găsi un ingredient care să justifice purtarea unei jachete de 3.000 de euro.

Vânătoare asistată cultural, cu GPS și retur gratuit

În aceste grupuri, vânătoarea a fost înlocuită de un ritual pseudo-tribal sponsorizat. Un mistreț doborât cu un arc tradițional, dar echipat cu vizor laser, devine imediat un subiect de mândrie afișat la toate recepțiile urbane. Participanții se ceartă adesea pe cine a văzut primul o rădăcină rară, transformând culesul într-o competiție de orgolii.

„Dacă nu găsim nimic comestibil, avem un chef premiat care ne așteaptă la cabană cu rezerve de urgență”, recunoaște Radu S., verificându-și busola placată cu aur. „Dar ideea este că am fi putut supraviețui singuri. Simbolic vorbind, suntem din nou stăpânii junglei, chiar dacă jungla noastră are Wi-Fi în zonele comune și o politică de retur gratuit pentru echipamentul care se pătează de noroi.”

Concluzie: Supraviețuirea ca spectacol

Pe măsură ce soarele apune, grupul se retrage spre vila de lux, purtând cu mândrie câteva kilograme de ciuperci și ierburi sălbatice. Este un succes. Au învins sistemul folosind doar instinctele lor primare și un trusou de supraviețuire care costă mai mult decât bugetul anual de hrană al unei familii medii.

Supermarketul poate să moară liniștit; atâta timp cât natura rămâne un fundal estetic pentru accesorii scumpe, omul modern va găsi mereu o cale de a fi „sălbatic”. În fond, nimic nu e mai autentic decât natura, atâta timp cât este curată, filtrată și livrată la cabană cu o notă de plată corespunzătoare.

Note de subsol: Acest reportaj face parte din seria „Noul Primitiv: Când supraviețuirea devine hobby de lux”.