Influențe eminesciene
SUBCRONICA
Într-o vreme de amurg și neliniște, Serbia se afla în fața unei încercări grele. Compania sa petrolieră, Naftna Industrija Srbije (NIS), fusese sancționată de puterile mari ale lumii, iar soarta ei atârna de un fir de timp îngust. Trei luni i-au fost date de către autoritățile americane, până pe 13 februarie 2026, ca să poată găsi un cumpărător și să se desprindă de legaturile rusești care încă stăpâneau peste ea.
Rafinăria din Pancevo, cu coșurile sale fumegânde ce par a ridica spre cer suspinele oamenilor, își continua funcționarea sub presiunea timpului și a nesiguranței. Conducta croată JANAF, prin care venea țițeiul, stăt nemișcată, ca un vechi paznic ce veghează un tărâm al poverilor. Fără aprovizionarea urgentă, rafinăria mai putea funcționa doar câteva zile, iar greutatea unei ierni ce se apropia se simțea deja pe umerii tuturor.
Proprietarii ruși – Gazprom Neft și Gazprom – au dat semne că sunt gata să cedeze controlul, dar americanii cer eliminarea completă a influenței rusești, iar Serbia se găsește între două lumi, neștiind cum să aleagă. Guvernul se gândește la posibilitatea de a prelua compania, dar această cale este grea și aprig disputată; chiar președintele Vučić privește cu îndoială și grijă această decizie, știind că orice pas greșit poate aduce nenorociri.
În acest timp, economia tremură sub povara incertitudinii. NIS contribuie la bugetul statului și la traiul oamenilor; fiecare zi de întârziere aduce cu sine amenințarea scumpirilor și a lipsurilor, iar oamenii simt neliniștea ca pe un vânt rece care traversează orașele și satele.
Astfel, Serbia trăiește aceste trei luni ca pe o așteptare solemnă, în care negocieri și planuri se împletesc cu teama și speranța. Rafinăria, conductele, băncile și oamenii – toate par să respire împreună sub greutatea unui destin incert. Timpul curge, iarna se apropie, iar soarta NIS rămâne suspendată între decizii dificile și umbrele unui viitor ce încă nu s-a arătat.